duminică, 12 aprilie 2026

Ziua Vocațională „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”

 Joi, 9 aprilie 2026, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (NT) a găzduit Ziua Vocațională cu tema „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”, reunind elevi băieți din clasele a VII-a și a VIII-a din mai multe parohii ale Diecezei de Iași. La întâlnire au participat 35 de adolescenți, animați de dorința de a cunoaște mai îndeaproape viața de seminar, de a petrece timp în prezența lui Dumnezeu și de a face pași concreți în discernerea propriului drum.


Programul a debutat la ora 09.00, în amfiteatrul liceului, printr-un moment de rugăciune și un cuvânt de bun-venit din partea organizatorilor. În continuare, părintele Bogdan Balașcă, directorul instituției, a prezentat oferta educațională și vocațională, evidențiind oportunitățile de formare umană și spirituală oferite elevilor.

           

După vizitarea spațiilor liceului, ghidați de părintele Cristian Diacu, participanții au luat parte la un joc de cunoaștere, care a contribuit la crearea unei atmosfere deschise și prietenoase. În continuare, a avut loc cateheza susținută de părintele Vlad-Bogdan Bejan.


Inspirată din Mesajul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații 2026, cateheza a pus în lumină vocația ca dar gratuit al lui Dumnezeu, care se descoperă în adâncul inimii. Pornind de la imaginea lui Isus, Păstorul cel Bun, a fost subliniat faptul că acest dar prinde viață și crește într-o relație autentică cu Domnul, cultivată prin rugăciune, ascultarea Cuvântului și participarea la viața Bisericii. În acest context, cunoașterea reciprocă dintre om și Dumnezeu devine esențială, iar din această relație se naște încrederea – temelia unui răspuns generos și fidel la chemarea primită.


Totodată, participanții au fost invitați să privească vocația ca pe un drum de maturizare, care se construiește treptat, într-o relație vie cu Cristos. Întrebarea „Doamne, ce vrei ca eu să fac?” a fost prezentată ca esențială pentru orice om aflat în căutarea sensului vieții. În acest parcurs, exemplul Sfântului Francisc de Assisi, în lumina acestui an jubiliar, arată că adevărata împlinire nu se găsește în propriile planuri, ci în descoperirea și urmarea voinței lui Dumnezeu.


Momentul central al zilei a fost celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 11.30, prezidată de părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial. În omilia sa, inspirându-se din lecturile zilei, i-a îndemnat pe tineri să nu se oprească la întrebarea „Ce vreau eu să fac?”, ci să aibă curajul de a formula întrebarea decisivă: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”, asemenea Sărăcuțului din Assisi. Pornind de la Evanghelia zilei, a subliniat că Isus se face prezent în mod concret în viața ucenicilor, invitându-i să depășească teama și să-l recunoască în realitatea de zi cu zi.


După celebrarea euharistică, participanții au luat parte la masa de prânz oferită de seminar, moment care a întărit spiritul de comuniune. După-amiaza a continuat cu jocuri și activități sportive, animate și coordonate de părintele Clement Tălin și părintele Cristian Aiojoaei, într-o atmosferă plină de bucurie și fraternitate.

           

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi bogată în har, întâlniri și experiențe frumoase și ne exprimăm recunoștința față de toți organizatorii și colaboratorii care au contribuit la buna desfășurare a acestei întâlniri.

           

Ne rugăm ca fiecare dintre adolescenții prezenți să păstreze vie în inimă această întrebare și să aibă curajul de a răspunde, cu încredere, chemării pe care Domnul o adresează fiecăruia.

Ziua Vocațională „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”

  Joi, 9 aprilie 2026, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (NT) a găzduit Ziua Vocațională cu tema „Doamn...