miercuri, 6 ianuarie 2021

Și Cuvântul s-a făcut Trup, și a locuit între noi. (In 1,14)

Cu această afirmație profundă și concisă din titlu evanghelistul Ioan exprimă evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În Prologul Evangheliei sale, el vorbește despre Isus Cristos, Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu și Mijlocitorul creației, rezumând și anticipând toată evanghelia sa. El își începe Prologul cu aceste cuvinte: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (In 1,1-3).

Acest text trimite la capitolul întâi din Cartea Genezei: “La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul” (Gen 1,1). Isus este Logosul creator, coetern Tatălui, care se află deasupra Creației și a creaturilor.

În Cristos se împlinește misterul lui Dumnezeu Tatăl care de-a lungul istoriei mântuirii le vorbește oamenilor ca unor prieteni. În El are loc împlinirea Legii și a tuturor profețiilor Vechiului Legământ: După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile” (Evr 1,1-2). Cunoscându-l pe Isus, stând cu el, ascultându-i Cuvântul și văzând semnele pe care le săvârșea, apostolii au recunoscut că în el se împlineau Scripturile.

Pruncul divin de la Betleem nu face altceva decât să ne reveleze chipul lui Dumnezeu Tatăl, plin de bunătate, de milostivire, care ne iubește nu pentru că suntem buni, ci pentru a ne ajuta să devenim buni și care nu ne abandonează nici în moarte.

Sfântul Ioan vorbește din postura de martor ocular: “Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieții – căci viața s-a arătat: noi am văzut și dăm mărturie și vă vestim viața cea veșnică ce era la Tatăl și care ni s-a arătat – ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos” (1In 1,1-3).

Cuvântul cel Veșnic, întrupându-se, stabilindu-și locuința în mijlocul nostru, a dorit să ne ajute să înțelegem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de noi, cât de prețioși suntem în ochii săi: “Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16). Mai mult, Fiul lui Dumnezeu nu a venit să locuiască doar în mijlocul nostru, ci și în noi. Prin El suntem și noi fii ai lui Dumnezeu, iar în condiția de fii ai aceluiași Tată ceresc nu ne naștem, ci devenim primindu-l pe Isus în existența noastră și imitându-l în iubirea lui, trăind în comuniune unii cu ceilalți.

Întrucât planul lui Dumnezeu se manifestă în carne, în slăbiciunea ei, indică faptul că nu există nici un dar al lui Dumnezeu care să nu treacă prin umanitate, astfel încât, cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult se manifestă divinul care este în noi.

Papa Francisc, la rugăciunea Angelus de duminică, 3 ianuarie 2021, prezentând un scurt comentariu la Evanghelia duminicii - a doua după Crăciun - a scos în evidență faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut trup ca să ne spună că ne iubește așa cum suntem:

S-a făcut trup: pentru ce folosește Sfântul Ioan această expresie, „trup”? Nu putea să spună, în mod mai elegant, că s-a făcut om? Nu, folosește cuvântul trup pentru că el indică starea noastră umană în toată slăbiciunea sa, în toată fragilitatea sa. Ne spune că Dumnezeu s-a făcut fragilitate pentru a atinge de aproape fragilitățile noastre. Așadar, din moment ce Domnul s-a făcut trup, nimic din viața noastră nu-i este străin. Nu există nimic ce el să neglijeze, totul putem împărtăși cu el, totul. Dragă frate, dragă soră, Dumnezeu s-a făcut trup pentru a ne spune, pentru a-ți spune că te iubește chiar acolo, că ne iubește chiar acolo, în fragilitățile noastre, în fragilitățile tale; chiar acolo, unde noi ne rușinăm mai mult, unde tu te rușinezi mai mult.

                                                                                          Fr. Vlad-Bogdan Bejan OFMConv.


Sfântul Francisc din Assisi și exemplul lui Cristos cel sărac

Greccio, Crăciunul anului 1223: Francisc a pregătit tot ce era necesar pentru a sărbători Euharistia într-un mod demn în acea zi solemnă; cu ajutorul unui nobil local, un anume Giovanni, a pus paie într-o iesle și chiar și-a procurat un bou și un măgar, astfel încât să fie vizibil pentru toți, „cu ochii trupului”, în ce fel copilul Iisus s-a născut la Betleem, lipsit de tot ce este necesar pentru un nou-născut. Oamenii se adunau la el, purtând lumânări și făclii; după ce au meditat la măreția misterului, datorită scenei care a fost amenajată altarul a fost pregătit pe iesle și a fost sărbătorită Euharistia. Francisc, diacon, a cântat Evanghelia și a propovăduit oamenilor, cu mult entuziasm, regele născut sărac și Betleem-ul, un oraș mic. În cele din urmă, toți s-au întors la casele lor, plini de bucurie. Aceasta este în esență povestea primului biograf, Toma de Celano.

Prin urmare, Francisc nu s-a gândit să pună în scenă o naștere așa cum o înțelegem noi astăzi: nu era Copilul în iesle și nu existau adulți care să interpreteze rolurile Mariei și ale lui Iosif, dar pe acea iesle s-a celebrat Euharistia. Prin urmare, el a dorit să recreeze condițiile pentru a favoriza o întâlnire reală cu misterul Întrupării Domnului. Pentru el, de fapt, Euharistia și Întruparea s-au referit la aceeași alegere de bază, aceea a unui Dumnezeu care s-a smerit pentru mântuirea omului. Euharistia perpetuează prezența lui Cristos în istorie și cere, în același timp, ca - la fel ca Isus - să știm să ne golim de toate. Cu ocazia acelui Crăciun, Francisc a vrut, așadar, să ne propună din nou exemplul lui Cristos cel sărac, astfel încât toată lumea să poată merge pe urmele sale (1Pt 2,21).

Pentru Sfântul Francisc din Assisi, sărbătoarea Nașterii Domnului a avut o semnificație deosebită, care ar trebuie să se manifeste chiar și în natură. În acest sens se spune că unii frați din acea perioadă l-au auzit spunând, de multe ori, că, dacă ar fi avut ocazia să vorbească cu împăratul, i-ar fi cerut, pentru numele lui Dumnezeu, să emită un decret care să oblige în fiecare an, de Crăciun, pe toți primarii orașele și domnii satelor să ceară cetățenilor să arunce grâu și alte boabe pe drumuri, astfel încât păsările să se poată hrăni într-o zi atât de solemnă.

În cinstea Fiului lui Dumnezeu ar fi fost necesar să se asigure cele necesare chiar și boilor și măgarilor, adică animalelor care l-au încălzit pe Pruncul Isus culcat în iesle. Și nu numai aceasta: în ziua Nașterii Domnului, cei bogați ar trebui să-i hrănească și pe cei săraci.

Prin urmare, Crăciunul a fost un jubileu anual pentru Francisc. Jubileul biblic venea, la fiecare cincizeci de ani, pentru a anula diferențele care se creau între oameni: cu iertarea datoriilor, restituirea libertății sclavilor și a pământurilor către proprietarii originari de la care fuseseră confiscate. În același mod, Francisc a dorit ca la Crăciun să nu existe oameni nevoiași: cel puțin în acea zi a fost necesar să se lucreze pentru a atenua inegalitățile, astfel încât bucuria să inunde viața și sufletul fiecărui om: o bucurie a întregii umanități dar și a naturii, realități ce au luat naștere dintr-o rădăcină foarte clară: dragostea unui Dumnezeu care din iubire față de creația Sa, a binevoit să se întrupeze și să-și stabilească locuința în mijlocul oamenilor.

Așadar, sărbătoarea Crăciunului în viziunea Sf. Francisc trebuie să fie un prilej de meditație și bucurie pentru că Dumnezeu s-a făcut Prunc pentru noi, s-a făcut om pentru noi și pentru a noastră mântuire.

                                                                                           Fr. Gabriel Pal OFMConv.

miercuri, 9 decembrie 2020

Ce este vocația?

Cuvântul „vocație” derivă din latinescul „vocare” – „a chema”. Vocația este de fapt chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor pentru ca să realizeze proiectul pe care El l-a gândit pentru fericirea fiecăruia dintre ei.


Unul dintre darurile cele mai frumoase pe care ni le-a făcut Dumnezeu este darul vieții și împreună cu acesta darul unei misiuni personale. Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, caută să răspundă la anumite întrebări existențiale legate de viața și de identitatea sa, cât și de misiunea pe care o are în această lume: Cine sunt eu? Care este sensul vieții? Care este rolul meu în societate și în lume? Care este misiunea la care sunt chemat? Unde mă conduce viața? Cine este Dumnezeu pentru mine? De ce m-a creat?

Pentru a putea răspunde la aceste întrebări este necesar să intrăm în optica lui Dumnezeu care ne-a creat din iubire și ne-a chemat la iubire, vocație fundamentală și înnăscută a fiecărui om. De fapt, ființa umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu care este Iubire (Catehismul Bisericii Catolice, 1604, 1703).

Biserica pune în lumină vocația omului la fericire, la sfințenie și la comuniunea cu Dumnezeu care dorește să ne facă părtași de fericirea Sa, iubindu-ne în mod total și necondiționat. Însă dacă vocația comună a tuturor discipolilor lui Cristos este vocația la sfințenie și la misiunea de evanghelizare a lumii, în cadrul acestei vocații universale, Dumnezeu ne invită să parcurgem viața noastră împreună cu El, pe drumul pe care ni-l va descoperi fiecăruia în parte. Pe unii îi cheamă la preoția ministerială, pe alții la viața religioasă, în timp ce pe laici îi chemă pentru a-l întâlni în viața de fiecare zi, în practicarea celibatului sau în vocația la căsătorie (Catehismul Bisericii Catolice, 1716-1729, 1533).

În Exortația apostolică Gaudete et exsultate a Sfântului Părinte Papa Francisc despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană printre altele stau scrise următoarele:

“Pentru a fi sfinți nu este necesar a fi episcopi, preoți, călugărițe sau călugări. De multe ori avem ispita de a crede că sfințenia este rezervată celor care au posibilitatea de a menține distanțele de ocupațiile obișnuite, pentru a dedica mult timp rugăciunii. Nu este așa. Toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află. Ești o consacrată sau un consacrat? Fii sfânt trăind cu bucurie dăruirea ta. Ești căsătorit? Fii sfânt iubind și îngrijindu-te de soțul tău sau de soția ta, așa cum a făcut Cristos cu Biserica. Ești un muncitor? Fii sfânt îndeplinind cu onestitate și competență munca ta în slujba fraților. Ești părinte sau bunică sau bunic? Fii sfânt învățându-i cu răbdare pe copii să-l urmeze pe Isus. Ai autoritate? Fii sfânt luptând în favoarea binelui comun și renunțând la interesele tale personale” (nr. 14).

Dumnezeu ne-a creat și ne cunoaște pe nume. El a gândit pentru noi un proiect clar pentru a ne putea conduce la realizarea deplină a vieții noastre. Deseori auzim tineri spunând: “Vreau să fac o alegere corectă”. Viața nu este o alegere, ci un răspuns la ceea ce Dumnezeu a gândit pentru fiecare în parte. Sfânta Biserică ne poate ajuta în acest parcurs de discernământ, atât personal, cât și comunitar, astfel încât să descoperim voința Domnului.

Așadar, să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă din viața noastră o operă de artă.


Papa Francisc ne încurajează: „Aceasta este o chemare puternică pentru noi toți. Și tu ai nevoie să concepi totalitatea vieții tale ca pe o misiune. Încearcă să faci asta ascultându-l pe Dumnezeu în rugăciune și recunoscând semnele pe care el ți le oferă. Cere mereu Duhului ce anume așteaptă Isus de la tine în fiecare moment al existenței tale și în fiecare alegere pe care trebuie s-o faci, pentru a discerne locul pe care aceasta îl ocupă în misiunea ta. Și permite-i să plăsmuiască în tine acel mister personal care să-l poată reflecta pe Isus Cristos în lumea de astăzi” (Gaudete et exsultate, 23).

                                                                        Fr. Vlad-Bogdan Bejan OFMConv.


marți, 24 noiembrie 2020

Centrul de Animare Vocațională și Pastorația Tineretului al Fraților Minori Conventuali

 Dragi tineri,

Bine ați venit în spațiul web Animare vocațională și Pastorația tineretului al Fraților Franciscani Conventuali, Provincia Sf. Iosif din România!  

CINE SUNTEM&CE FACEM

Suntem o echipă de frați franciscani conventuali ai Provinciei Sfântul Iosif din România. Misiunea noastră în cadrul Comisiei pentru promovarea vocațiilor și a Pastorației tineretului este înainte de toate aceea de a-i însoți pe tineri în alegerea lor de viață.

Prin activitatea de animare vocațională le propunem tinerilor stilul nostru de viață în urmarea lui Cristos după exemplul Sfântului Francisc de Assisi în cadrul sfintelor Liturghii și a predicilor cu tematică vocațională, a diferitelor întâlniri de rugăciune și a catehezelor specifice, a campusului anual al tinerilor cât și a campusului vocațional pentru admiterea la seminar, a exercițiilor spirituale și a conferințelor, la lumina unui proiect catehetic pentru tineri și a unui itinerariu vocațional. În acest sens suntem disponibili pentru întâlniri cu diferite grupuri parohiale.

Fiecare frate din echipa noastră este disponibil să te întâlnească și la nivel personal, pentru a te ajuta să întreprinzi un drum de discernământ vocațional care să te conducă la cunoașterea proiectului pe care Dumnezeu l-a gândit pentru tine.

fr. Vlad-Bogdan Bejan

fr. Carol Martin

fr. Clement Tălin

Fr. Alois Butacu

Fr. Gabriel Pal

Și Cuvântul s-a făcut Trup, și a locuit între noi. (In 1,14)

Cu această afirmație profundă și concisă din titlu evanghelistul Ioan exprimă evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În Prologul Evang...