Evenimentul a reunit 35 de adolescenți din parohiile Buruienești, Nisiporești, Pildești, Luizi-Călugăra, Prăjești, Târgu Trotuș și Valea Mică, care, animați de dorința de a-l urma pe Cristos, au răspuns cu bucurie acestei invitații speciale. După primirea participanților, activitățile au început la ora 09.30 cu un joc interactiv de cunoaștere, pregătind astfel inimile lor pentru cateheza cu tema „Vocație și misiune”, susținută Pr. Clement Tălin și de Pr. Vlad-Bogdan Bejan, membri ai Comisiei de promovare vocațională și pastorația tineretului.
Printr-o
abordare dinamică și captivantă, adolescenții au fost ajutați să descopere
frumusețea chemării lor: creați din iubire, chemați la viață, la comuniune și
la sfințenie, având fiecare o misiune prețioasă în planul lui Dumnezeu. Prin
exemplul de viață și de credință al Sfântului Francisc de Assisi și al
Fericitului Carlo Acutis – care în curând va fi canonizat –, tinerii au fost
încurajați să-și asume cu entuziasm rolul de discipoli misionari ai lui Isus,
în Biserică și în lume.
În continuare, după o scurtă pauză recreativă, începând cu ora 11.30, părintele Irimia-Romică Pal, formator și profesor, le-a prezentat adolescenților prezenți aspectele esențiale din viața de seminarist, oferta educațională și principalele activități ale liceului, însoțindu-i apoi într-un tur ghidat al instituției, pentru a le oferi o perspectivă mai concretă asupra formării intelectuale, umane și spirituale propuse aici. Momentul central al zilei a fost celebrarea Sfintei Liturghii, începând cu ora 12:15, în capela liceului. Sfânta Jertfă Euharistică a fost prezidată de către părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, alături de preoții formatori, organizatori și însoțitori ai grupurilor parohiale.
În cuvântul său de învățătură, părintele
Damian, la lumina lecturilor sfinte, a subliniat măreția chemării adresate
fiecărui tânăr: aceea de a se lăsa călăuzit de Cristos cel Înviat, de a
răspunde cu generozitate și iubire la voința lui Dumnezeu și de a deveni,
asemenea apostolilor și Sfântului Francisc de Assisi, martori autentici ai
iubirii și ai lucrării Sale mântuitoare în lume, după cum a subliniat însuși
Isus în evanghelia zilei: „Voi veți fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48).
La sfârșitul celebrării, părintele provincial
a înmânat fiecărui adolescent câte un tau, semn al apartenenței la
Cristos, al fidelității și al slujirii, atât de mult prețuit și iubit de
Sfântul Francisc de Assisi. În jurul orei 13:00, participanții au
luat parte la un prânz festiv, care a întărit legăturile de prietenie și
fraternitate dintre ei. Programul a continuat într-o atmosferă de entuziasm și
voie bună, prin activități și jocuri de echipă, culminând cu competițiile de
fotbal desfășurate între orele 14:30 și 17:00.
Mulțumim Domnului pentru darul acestei zile binecuvântate, pline de speranță, lumină și bucurie! Mulțumim, de asemenea, tuturor organizatorilor, colaboratorilor și participanților pentru implicare, mărturie și dăruirea lor generoasă!
Cristos a înviat!







Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu