Joi, 9 aprilie 2026, la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (NT) va avea loc Ziua Vocațională, dedicată elevilor băieți din clasele a VII-a și a VIII-a, cu tema: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”
Propunerea
din acest an își are izvorul în experiența vie a Sfântului Francisc de Assisi și
devine o întrebare adresată fiecărei persoane dornice să înțeleagă mai profund
sensul propriei vieți. În anul în care celebrăm 800 de ani de la trecerea
Sărăcuțului din Assisi la Domnul, suntem invitați să redescoperim curajul
de a asculta glasul lui Dumnezeu și de a răspunde cu încredere chemării sale.
Această
realitate nu aparține doar trecutului, ci devine vie și astăzi, adresându-se
tuturor. În acest sens, Mesajul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea pentru Ziua
Mondială de Rugăciune pentru Vocații 2026 se transformă
într-un îndemn concret pentru fiecare tânăr: „Dragi tineri, ascultați această
voce! Ascultați vocea Domnului care vă invită să trăiți o viață plină,
realizată, punându-vă în valoare talanțiiˮ (Cf. Mt 25,14-30).
Totodată,
Papa ne amintește că „relația cu Domnul se edifică în rugăciune și în tăcere
și, dacă este cultivată, ne deschide la posibilitatea de a primi și de a trăi
darul vocației, care nu este niciodată o impunere ori o schemă prestabilită la
care doar să ne dăm adeziunea, ci un proiect de iubire și de fericire.ˮ
Această
zi își propune să ofere participanților un cadru favorabil apropierii de
Dumnezeu, cunoașterii de sine și relaționării cu ceilalți aflați în căutare.
Prin momente de rugăciune, cateheză, reflecție, dialog și fraternitate, elevii
vor avea ocazia să descopere mai îndeaproape viața de seminar, să aprofundeze
carisma și spiritualitatea Sfântului Francisc și să descopere frumusețea unei
vieți trăite în lumina credinței, cu dăruire și bucurie.
Activitățile
vor începe la ora 09.00 și se vor încheia la ora 17.00.
Participarea este gratuită, iar
prânzul este oferit de seminar.
Pentru
o bună organizare, înscrierile se pot face până luni, 6 aprilie 2026,
la:
Pr.
Vlad-Bogdan Bejan –
0729.003.247
Pr.
Bogdan-Emilian Balașcă
– 0768.598.150
Poate
că această întrebare a răsunat deja în inima ta… sau poate este pentru prima
dată când o auzi cu adevărat. Nu o lăsa să treacă pe lângă tine! Oprește-te,
ascultă și ai curajul să cauți răspunsul!
Te
așteptăm cu pace și bine!
Ordinul
Fraților Minori Conventuali
Provincia
„Sfântul Iosif” din România
Comisia
pentru promovarea vocațională și pastorația tineretului
Liceul Teologic
Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, Roman (NT)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu