Și Cuvântul s-a făcut Trup, și a locuit între noi (In 1,14)

Cu această afirmație profundă și concisă din titlu evanghelistul Ioan exprimă evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În Prologul Evangheliei sale, el vorbește despre Isus Cristos, Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu și Mijlocitorul creației, rezumând și anticipând toată evanghelia sa. El își începe Prologul cu aceste cuvinte: “La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (In 1,1-3).

Acest text trimite la capitolul întâi din Cartea Genezei: “La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul” (Gen 1,1). Isus este Logosul creator, coetern Tatălui, care se află deasupra Creației și a creaturilor.

În Cristos se împlinește misterul lui Dumnezeu Tatăl care de-a lungul istoriei mântuirii le vorbește oamenilor ca unor prieteni. În El are loc împlinirea Legii și a tuturor profețiilor Vechiului Legământ: “După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile” (Evr 1,1-2). Cunoscându-l pe Isus, stând cu el, ascultându-i Cuvântul și văzând semnele pe care le săvârșea, apostolii au recunoscut că în el se împlineau Scripturile.

Pruncul divin de la Betleem nu face altceva decât să ne reveleze chipul lui Dumnezeu Tatăl, plin de bunătate, de milostivire, care ne iubește nu pentru că suntem buni, ci pentru a ne ajuta să devenim buni și care nu ne abandonează nici în moarte.

Sfântul Ioan vorbește din postura de martor ocular: “Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieții – căci viața s-a arătat: noi am văzut și dăm mărturie și vă vestim viața cea veșnică ce era la Tatăl și care ni s-a arătat – ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos” (1In 1,1-3).

Cuvântul cel Veșnic, întrupându-se, stabilindu-și locuința în mijlocul nostru, a dorit să ne ajute să înțelegem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de noi, cât de prețioși suntem în ochii săi: “Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16). Mai mult, Fiul lui Dumnezeu nu a venit să locuiască doar în mijlocul nostru, ci și în noi. Prin El suntem și noi fii ai lui Dumnezeu, iar în condiția de fii ai aceluiași Tată ceresc nu ne naștem, ci devenim primindu-l pe Isus în existența noastră și imitându-l în iubirea lui, trăind în comuniune unii cu ceilalți.

Întrucât planul lui Dumnezeu se manifestă în carne, în slăbiciunea ei, indică faptul că nu există nici un dar al lui Dumnezeu care să nu treacă prin umanitate, astfel încât, cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult se manifestă divinul care este în noi.

Papa Francisc, la rugăciunea Angelus de duminică, 3 ianuarie 2021, prezentând un scurt comentariu la Evanghelia duminicii - a doua după Crăciun - a scos în evidență faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut trup ca să ne spună că ne iubește așa cum suntem:

„S-a făcut trup: pentru ce folosește Sfântul Ioan această expresie, „trup”? Nu putea să spună, în mod mai elegant, că s-a făcut om? Nu, folosește cuvântul trup pentru că el indică starea noastră umană în toată slăbiciunea sa, în toată fragilitatea sa. Ne spune că Dumnezeu s-a făcut fragilitate pentru a atinge de aproape fragilitățile noastre. Așadar, din moment ce Domnul s-a făcut trup, nimic din viața noastră nu-i este străin. Nu există nimic ce el să neglijeze, totul putem împărtăși cu el, totul. Dragă frate, dragă soră, Dumnezeu s-a făcut trup pentru a ne spune, pentru a-ți spune că te iubește chiar acolo, că ne iubește chiar acolo, în fragilitățile noastre, în fragilitățile tale; chiar acolo, unde noi ne rușinăm mai mult, unde tu te rușinezi mai mult”.

Fr. Vlad-Bogdan Bejan OFMConv.